”Atunci când iubești o femeie, nu poți iubi decât una perfectă”, cu eseistul Dan Bujor Dragomir


Îmi place să privesc realitatea prin alți ochi ori de câte ori am ocazia. Atunci când creezi, se întâmplă să iei ca reper copacul din fața casei și să-l modelezi după propriile trăiri, emoții, experiențe sau nebunii interioare. Același copac poate fi transpus într-o infinitate de forme, de expresii. În artă este poate mult mai relevant acest aspect pentru că se adresează direct simțurilor. Ce farmec ar mai avea viața dacă toți am gândi și am vedea la fel?

Dan Bujor Dragomir, foto: facebook.com
Dan Bujor Dragomir, foto: facebook.com

L-am întâlnit pe Dan Bujor Dragomir, un eseist cu șarm, inteligent și pasionat de psihologia religiei. Citatele lui sunt celebre, devenind virale în lumea Facebook-ului. Este invitat în cadrul multor emisiuni și publicații să vorbească despre problemele lumești, despre a fi sau a nu fi, a viețui sau a muri. Am încercat să-i răpesc puțin din timpul lui și să-l conving să îmi împărtășească propriile gânduri despre trei subiecte atât de simple, dar atât de complicate în același timp.

Cu siguranță sintagma ”femeia perfectă” este o utopie pentru mulți. Cum o vezi tu? Există această făptură sau e doar o nălucire, o fata morgana?


Viața, în general, ni se pare frumoasă în funcție de așteptările pe care le avem. La fel este și cu femeia de care ne îndrăgostim. O putem percepe perfectă, ideală, chit că – în înțelegerea obiectivă – este doar o iluzie. Despărțirea survine nu în urma unei dezamăgiri, ci a unei bucurii nepotrivite. Nu pentru că nu mai este femeia perfectă, ci pentru că nu mai este femeia perfectă pentru tine.

Când ai decis să fii ispravnicul sentimentelor cuiva, îți asumi și părțile ei maculate, indispensabile unei capodopere. De Toulouse-Lautrec știm că picta alături de Cezzane, Van Gogh sau Gauguin, nu că era pitic și fascinat de prostituate. Idealizarea femeii de lângă tine face parte din procesul fascinant al iubirii.

Dragostea este, deci, unicul sentiment care reușește să aducă omul la perfecțiune. Pentru că atunci când iubești o femeie, nu poți iubi decât una perfectă. E perfecta ta.

Despărțirea survine nu în urma unei dezamăgiri, ci a unei bucurii nepotrivite. Nu pentru că nu mai este femeia perfectă, ci pentru că nu mai este femeia perfectă pentru tine.

De cele mai multe ori cuvântul sexy capătă sensuri multiple. De exemplu femeile au o definiție ușor diferită, dacă nu chiar mai mult în unele cazuri, de cea a bărbatului. Ce înseamnă sexy în cazul tău?

Sexy, în cazul meu, înseamnă (în primul rând) îmbrăcată. Cu cât o femeie e mai dezvelită unei societăți masculine, cu atât e mai predispusă privării de conținut. O femeie este sexy atunci când personalitatea ei se împarte armonios în fiecare gest, microexpresie. Când roșeste feciorelnic, când atinge candid, când zâmbește ca un prunc care vede prima oară zăpadă. Nu sunt adeptul sapiosexualității abrupte pentru că și forma are un rol foarte important. Dar, da, ultima oară mi s-a părut sexy o femeie când a reușit un cuvânt cu două cratime bine așezate.

Mult mai ușor însă aș putea să explic ce nu mi se pare sexy.

La fel este și în cazul romantismului. Se întâmplă ca ei să i se pară romantic Liszt sub lună plină. În același timp, el consideră romantic o ieșire în doi, în oraș, asezonată cu o masă delicioasă ( mici, ceafă de porc sau un buchet de pulpe) și două-trei beri. Și te întreb acum ce înseamnă romantismul astăzi? Cum a suferit modificări de-a lungul timpului și cum îl percem?

Romantismul n-a suferit nicio transformare. Noi ne-am schimbat. Tirania urgentului, care constă în prioritizarea lucrurilor urgente în defavoarea celor importante, ne-a făcut să ardem niște etape importante în relațiile pe care le avem cu partenerul. Deși viața pare mult mai dinamică decât acum 100 de ani, este în același timp și mai lipsită de esența naivă a romantismului. Până și despărțirile sunt mai seci, mai fade, mai searbăde. Când Veronica se supăra și își cerea scrisorile înapoi de la Eminescu, totul avea un aer de curte veche, de romanță. Acum totul se poate termina prin butonul de BLOCK al Facebook-ului.

Firește, femeile sunt mai înclinate, cu dispozitie spre romantism decât bărbații. E o chestiune de ordin genetic. Ele sunt mai bune receptoare de frumos decât bărbații care sunt predispuși cu precădere pragmaticului. Tocmai de aceea, ei sunt mai buni în a creea estetica momentului. Femeile doar contemplă.

Dragostea este, deci, unicul sentiment care reușește să aducă omul la perfecțiune. Pentru că atunci când iubești o femeie, nu poți iubi decât una perfectă. E perfecta ta.

Or, momentele romantice nu se creează, ci se împlinesc. Dacă am descoperi această normă a clipei de romantism, am transforma arta în industrie de serie.

Evident, există și femei care ridică la rang de performanță lipsa romantismului partenerului. “Lasă, fată (sic!), că al meu nu e cu flori, cu d-astea. A luat masă-n Loft pentru vineri.” Astfel, apariția în societate într-un anumit context înlocuiește romantismul restrâns al cuplului. Din nefericire, pe stofa oricărui cuplu oricât de frumos ar fi un tighel, tot o cusătură rămâne.

Pentru mine, romantismul rămâne misa scrisă special pe textul liturghiei unei relații.

Citește și:

Jurnalul Roxanei – Ei nu mă pot înțelege …

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *