Cum ne pricem noi la toate?!?!


Ce-mi place mie la poporul asta al nostru e ca se pricepe al naibii de tare la orice. Stim formula perfecta despre cum trebuie sa guvernam tara, de ce pierde Halep in finala, cum sa construim o casa, cum sa isi creasca altul copilul, descoperim de ce boala sufera vecinul, ii prescriem chiar si medicamente, ne dam cu parerea in orice.

foto: Gianina Carbunariu, director Teatrul Tineretului Piatra Neamt

Cam asa ceva se întâmpla și cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. A venit la conducerea TT Gianina Carbunariu. Toată lumea aplauda. Suuper, un suflu nou, modern, energic, exact ce avea nevoie TT-ul. Dar nu, stop, nici chiar așa. Carbunariu, fă schimbari, dar sa le aprobam noi, ca noi ne pricem. Tu propui și noi decidem. Nu contează ca nu scoatem capul din carapacea noastră limitata sa privim și în afara la ce se face. Noi cei din Chiatra suntem mai buni, noi știm tot și ne pricem la toate. Știm să facem și un logo, știm ce înseamnă rebranding, știm cum se promoveaza mai bine o institutie, știm tot ce se poarta în materie de artă, de teatru, de design, tot.

Va deranjează ca a costat atât un logo? Investigati cât au dat institutiile statului, de-a lungul timpului, pentru un film de promovare de 2 lei, pentru un site pe care se posteaza din an în Paste, pentru câte o campanie de promovare de maxim kitsch, pentru câteva flyere informative pe care nu le citește nimeni. Deci nu banii sunt o problemă aici. Cred ca mai degrabă sunt vesnicele lupte intre partidele politice care dăunează profund artei și culturii. In plus, cati dintre voi ati apelat la un graphic designer foarte bun care sa va faca un logo, o emblema, o identitate vizuala pentru firma voastra. Hmm … nu prea va aud.


O să va povestesc câteva lucruri ca sa va dați seama de ce niciodată progresul în arta, în cultura nu a fost privit cu ochi buni de către societate, dar care a însemnat enorm pentru istoria artei. Dau exemple din arta plastica pentru ca este un domeniu preferat care m-a captivat de câțiva ani încoace. Nu compar situatiile intre ele, nu vreau sa dau de înțeles ca ceea ce face Gianina Carbunariu va intra în istoria teatrului, ci doar ca exista nenumărate situații în lume în care oameni inchistati, conservatori s-au opus total și vehement evolutiei.

Fantana 1917, Marcel Duchamp 1887-1968

Oare cum a reactionat societatea în 1913 când Duchamp a introdus curentul readymade? Oare ce ochi au făcut și ce-or fi zis criticii când a expus „Fantana”, un pisoar într-o sala de expozitie? Va spun eu dacă nu știți, a fost considerat un asalt la ceea ce înseamnă arta, o jignire adusă artei traditionale, o lipsa de respect. Concluzia: Duchamp alături de Matisse și Picasso au intrat în istoria artei ca fiind cei trei artisti care au contribuit la un progres revoluționar în arta plastica, în zorile secolului al XX-lea. Duchamp a avut o imensa importanța pentru dezvoltarea artei conceptuale. Îmi imaginez cam ce reactii ar starni un astfel de exponat astăzi în Piatra Neamt, cu atât mai mult în 1917.

Orange Balloon Dog (1994-2000), Jeff Koons (b. 1955)

Jeff Koons este un artist american cunoscut pentru lucrările sale ce constau în reproduceri ale unor obiecte banale cum ar fi animale făcute din baloane. Lucrările lui se vând la niște sume colosale: Balloon Dog” (1994-2000) s-a vândut la Casa de licitatii Christie’s la suma de $58,4 milioane. Voi ce parere aveti despre aceasta lucrare, ca tot va place sa va dati cu parerea?

Dejun pe iarba (1963), Edouard Manet (1832-1883)

Dejun în iarba” a lui Manet a fost catalogat, în 1863, drept un tablou monstruos de către criticii vremii atunci când a fost expus în Salon de Paris, aceștia sustinand ca și-a bătut joc de vechii maestrii. Tinerii cu viziuni mai largi care au văzut în acest tablou genialitate, au remarcat ușor ca nu era decât o reflexie a societății pariziene din acele timpuri expusa într-un mod modern și curajos ,greu de digerat de tributarii conservatori ai trecutului. „Olympia” a provocat în 1865 un nou scandal de proportii atunci când a fost expus în același Salon de Paris.

Și lista poate continua cu Monet care a fost respins de Salon de Paris să-și expuna lucrările, dar care a dus la nașterea unui nou curent în istoria artei numit impresionism. Van Gogh care a fost aspru criticat și care se spune ca nu a vândut decât un singur tablou în toată viața lui și acela fratelui sau, a fost precursorul expresionismului abstract. Cezanne a fost un alt pictor care s-a chinuit să fie acceptat de Salon de Paris, dar care a expus în schimb în le Salon des Refuses. Este recunoscut ca fiind un artist punte intre impresionism și expresionismul abstract/cubism, o influența puternica pentru viitorii artisti moderni și contemporani.

V-am dat aceste exemple pentru a va demonstra ca s-ar putea sa va inselati asupra multor lucruri. Ca la o prima vedere suntem tentati, prin rautatea care ne caracterizeaza, sa criticam tot ce vedem nou și nu putem înțelege prin informațiile pe care le deținem sau prin experiența dobandita.

În ultima vreme chiar am văzut ca o unda de prospetime, modern și tinerețe a venit asupra TT-ului. Ca sa evoluam, trebuie să ne dam un update de soft permanent. Trebuie sa ieșim din peștera platoniana și sa vedem lumea. Sa aducem experiența teatrului modern din afara țării. Sa vedem ce funcționează la ei bine și să facem și noi. Generațiile care vin, nu sunt ca noi. Sunt energice, sunt în continua mișcare, vor tehnologie, vor sa le atragi, vor să faci lucrurile diferit, sa alungi monotonia. Asta nu înseamnă sa nu apreciezi și sa respecți valorile care au construit acest teatru. Evolutia nu înseamnă moartea valorilor, ci înseamnă sa îți accepți și să-ți pretuiesti trecutul care te-a construit și sa mergi mai departe folosindu-te de noi tehnologii și strategii care sa funcționeze astăzi.

Logo-ul Teatrului Tineretuui din Piatra Neamt

Și da, îmi place noul logo, chiar mi se pare potrivit așa cum cu ani în urma mi se parea potrivit celălalt. Gusturile mi se schimba pentru ca eu ma schimb. Zilnic învăț câte ceva, zilnic văd aceleași lucruri cu alți ochi.

Poate cu ani în urma n-aș fi înțeles de ce Steve Jobs a ales sa își asocieze brandul cu un măr mușcat, sau ce înseamnă cercurile de la Audi. Cum, doar atât? Un măr, niște cercuri … hmm.

De la cei care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmpla la TT aștept argumente destepte și nu acuze nefondate și inregimentate politic. E ușor tare sa arunci cu noroi și sa critici ce face altul. Foarte ușor!

Pe final, doar atât:

Gândește singur și nu te lua după turma!!!

de Roxana Pricop


Citeste si: 

Treisprezece, cu Victor Giurescu


One Comment

Leave a Reply
  1. ”Un prost aruncă o piatră în baltă și zece întelepți se chinuie să o scoată.”
    Punct.
    Pierdem timp și energii comentând. Iar și iar, precum precupețele din obor. Ei, acum comentăm onlain, că putem.
    În tot acest timp lumea se mișcă, crează, inventează, progresează.
    ”Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni!”
    Pam, pam.

    P.S. Un articol de nota 10!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *