Ce te faci cu fanele?!


 

 

Cum spunea un „clasic” într-o melodie: https://www.youtube.com/watch?v=GJjCfF0nlIg

Ce te faci cu acelea care îl „agasează” cu mesaje, priviri și gesturi, iar el se simte neajutorat în fața lor? Când le descoperi, el aleargă mai ceva ca un mielușel la tine și îți cere alinarea și povestește prin ce chinuri cumplite a trecut și cât de nevinovat este pentru că nu a știut cum să reacționeze.

Sfat: în acest caz nu trebuie să preiei poziția de iubită isterică și să te iei ” la trântă” cu fana. Ori pleci, ori te împaci cu gândul. E simplu! Zic să ne trezim și să analizăm punctual datele problemei:


ea + el = relație

ea + el + o altă ea = eroare de calcul

Copilării?! Ei bine, știu sigur că se întâmplă și la case mai mari această eroare de calcul. Chiar și acolo unde dragostea este perfectă. Mi-a spus la un moment dat cineva că:

acolo unde pare totul roz sunt defapt cele mai multe probleme.

Care e rezolvarea ecuației? E mai simplă decât crezi. În primul rând, nu există femeie suficient de insistentă pentru acela care chiar știe ce își dorește de la viață și e gata să își asume statutul de „indisponibil” în totalitate. Scuza că tu ca femeie l-ai aruncat în „păcat”, că nu mai ești ca la început, nu funcționează. Comunicarea este cheia în această situație.

În al doilea rând, noi tindem să fim foarte dure unele cu altele și ne aflăm într-o permanență competiție, dar în această situație nu e cazul. Fana a încercat, iar el a acceptat. Fana este înafara ecuației, acest lucru trebuie să înțelegem. Prin urmare, inculpatul este el, nu cea care încearcă să îl „ispitească”. În cazuri de astea am tot auzit reacții de genul:

De ce nu l-a lăsat în pace dacă a văzut că este într-o relație. Ea este vinovată, el este doar bărbat.

După părerea mea, nu fana este vinovată, oricum ai aborda problema. Ea doar l-a ochit și l-a țintit. De aici totul depinde de disponibilitate, de asumare și de cât de bărbat se simte el, sau nu. Concluzia?! Înconjoară-te cu „fane” pentru că ele îți vor semnala ce fel de bărbat ai lângă tine. Știi cum se spune:

Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape.

Însă, dacă nu ești dispusă să faci „teste” și să îți asumi consecințele, mai este o opțiune: ce nu știi, nu te rănește!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *