Cum s-a născut Leutu' la "Cuza Vodă"

Tin minte ultimele zile de sarcina. Eram maaare 😂 si incepusem sa merg greu, oboseam repede si dormeam prost tare. Nu mai aveam rabdare. Voiam sa nasc si sa ma simt usoara din nou. Stiam ca am sa dorm poate si mai prost, dar gandul ca imi voi vedea micutul crescand ma emotiona profund.

Inainte de nastere

Fix cu o zi inainte sa plec la Iasi, la spital, mi-am inceput ziua pe stepper + exercitiile de rigoare. Am facut atat cat am putut, incetisor. Apoi m-am dus la coafor sa ma fac frumoasa pentru Leutul meu care avea sa ma cunoasca in sfarsit. Incapatanata, m-am dus singura cu masina, impotmolindu-ma putin in zapada la iesirea de pe ulita 🙂. Tot drumul i-am povestit micutului, cu detalii cum imi imaginam eu ca va decurge totul la spital. Poate ma credeti nebuna, dar … miracol … s-a intamplat exact asa cum mi-am dorit. Coincidenta sau puterea creatoare a gandului? Fiecare crede ce vrea.

In noaptea de dinaintea internarii am dormit in Iasi. Din cauza emotiilor am avut dureri mari de burta de credem ca nasc atunci. O pastila de Nospa si televizorul, care mi-a distras putin atentia, m-au ajutat sa ma calmez si sa pot dormi 2 ore.

La spital am ajuns maxim de fericita si emotionata la culme pentru ca a venit, in sfarsit, clipa sa-mi cunosc baietelul. Nu imi era deloc, dar deloc frica de operatie. Stiam ca am medici foarte buni care vor avea grija sa imi fie bine. Plus ca mai am cateva prietene care au nascut cu ei si au avut doar cuvinte de lauda. Ma mai uitasem si la cateva filmulete pe You Tube si stiam exact cum se va desfasura operatia in asa fel incat sa stiu ce ma asteapta.

Precizez ca nu am putut alege intre nastere naturala si cezariana. Din cauza unor probleme medicale s-a decis cezariana.

De ce am ales „Cuza Voda” si nu „Arcadia”?

Initial am stat sa ma gandesc ce sa aleg. Dupa ce m-am informat foarte bine, ascultand si cateva prietene cu experientele lor recente, legate de cele doua spitale, am ales fara nicio retinere „Cuza Voda”. In mare, la Arcadia suma pentru cezariana mi se pare nesimtit de mare, nejustificand serviciul medical mai ales ca, in cazul in care apare vreo complicatie cu mama sau cu bebele, tot la „Cuza Voda” ajungi. Spitalul de stat mi-a conferit mai multa siguranta. Auzisem de la fete ca saloanele arata destul de ok, ca personalul medical e ok si mai ales ca nu lasa vizitatori pe saloane (doar taticii, dar nu tot timpul) ceea ce mi se pare normal, diminuand astfel din riscul infectiilor intraspitalicesti.

Spitalul din Piatra Neamt nu l-am luat in calcul, nu pentru ca n-ar fi medici buni, ci pentru ca am vrut sa inlatur orice risc de a nu veni medicul meu la nastere. Pentru cele ce nu stiu, la Piatra Neamt exista o noua regula de a naste cu medicul de garda si nu cu medicul tau. Deci … chiar daca ai cezariana, daca e sa te apuce durerile mai repede, pe nepregatite (cum ar fi si normal) exista posibilitatea sa nasti cu cine se nimereste. Poate gresesc si s-a schimbat de atunci, dar … asa era cand am ramas eu insarcinata.

Nasterea

Am ajuns la spital la 6.30 dimineata, fericita, emotionata si nerabdatoare. Dupa ce am trecut de protocolul de internare, am ajuns pe terapie intensiva, gata sa fiu pregatita de operatie. Din tot protocolul asta va povestesc doar o chestie foarte amuzanta.

Vreau sa vizualizati ca ti se pune in mana un recipient cat degetul mare de gros si ti se spune sa te duci la baie si sa faci pipi in el pentru analiza de urina. Ce-am mai ras. Cu ditamai burta in fata, nici picioarele nu mi le vedeam, dar sa nimeresti recipientul :)))) . Fiecare se descurca cum poate :))).

Nu am avut nici cea mai mica grija ca ceva rau s-ar fi putut intampla. Si nici nu s-a intamplat. Am avut in sala medici foarte buni, umani, empatici, care si-au facut treaba cu maximum de profesionalism si care au stiut sa-mi distraga atentia, sa ma faca sa ma simt bine fara sa-mi fie frica in niciun moment.

Asistentele, foarte dragute, m-au facut sa ma simt foarte bine prin atitudinea lor pozitiva si zambitoare. Au venit rezidentele de pe anestezie cu o serie de intrebari si apoi doctorul anestezist Ruxandra Ungureanu cu alta serie de intrebari. Alaturi de doctorii care m-au operat este si dumneaei un super doctor! Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc ca am ajuns in sala de operatie. Am dat imediat cu ochii de fete cunoscute: Dr. Gabriela Simionescu 😍, care mi-a monitorizat toata sarcina, si Dr. Bogdan Doroftei. Mi-au zambit, ne-am schimbat cateva vorbe si au lasat anestezistul sa-si faca treaba. Asezata in fund pe marginea mesei de operatie am inceput sa tremur foarte tare, nu de frica, ci de emotie ca dupa 9 luni acum se intampla, acum avea sa vina pe lume micutul meu, doar cateva minute ne desparteau de marea intalnire. O asistenta m-a luat in brate, mi-am pus capul pe umarul ei si medicul anestezist mi-a facut injectia in spate. N-am simtit nicio durere, poate pentru ca sunt obisnuinta deja dupa sute ( nu exagerez – proloterapie se numeste procedura) de injectii in spate facute pentru problemele mele de hernie de disc. Usor am inceput sa ma incalzesc, iar tremuratul a inceput sa dispara. Un asistent m-a dat cu betadina ( senzatia nu mi-a placut pentru ca eram doar partial amortita), mi-au pus sonda ( din fericire, pe anestezie – cred ca asta a fost grija mea numarul 1 😂😂) si a inceput operatia. Am intrat cu zambetul pe buze, am vorbit si am ras toata operatia si am iesit cu zambetul pe buze.

Nu am avut nici cea mai mica grija ca ceva rau s-ar fi putut intampla. Si nici nu s-a intamplat. Am avut in sala medici foarte buni, umani, empatici, care si-au facut treaba cu maximum de profesionalism si care au stiut sa-mi distraga atentia, sa ma faca sa ma simt bine fara sa-mi fie frica in niciun moment. Este foarte important sa ai medici buni, in care sa ai incredere. Starea ta de spirit ajuta muuult in buna desfasurare a operatiei.

Dupa foarte putin timp un asistent a venit in partea mea si a apasat putin pe burta in timp ce doctorii il scoteau cu grija afara pe Surubel. I-am auzit imediat glasul. Mi-au dat lacrimile. Stiam, dupa glas, ca totul este bine si ca am un copil sanatos. Nu l-am vazut imediat, dar dr. anestezist mi l-a descris: 3870g si cu parul maaaaare si brunet. Sigur era al meu 😂😂😂 . 16 ianuarie 2019, o zi minunata din viata mea, plina de emotie care mi-a adus o noua viata in mainile si in sufletul meu.

Dr. anestezist Ruxandra Ungureanu a fost super. Am vorbit mult 🙂 despre de toate: copii, muzica, pictura, glume. Daca vorbitul cu pacientul e o noua tehnica de relaxare si de distragere a atentiei, recunosc ca functioneaza, mai ales la o vorbareata ca mine :)) . Am fost relaxata toata operatia, timpul a trecut usor, pulsul a fost stabil. Din spatele perdelei care nu ma lasa sa vad ce era mai important (mai ca as fi tras cu ochiul daca as fi putut, curiozitatea e mare in cazul meu 🙂 ), mai auzeam vocile celor doi doctori, dragi mie, care discutau despre operatie si din cand in cand cu mine.

Nu am simtit absolut nimic toata operatia. Singura durere simtita a fost o mica usturime de la injectia facuta in mana ( anticoagulantul cred). Stiu ca am exclamat in timp ce ma coseau: „Daca asta inseamna cezariana, mai fac vreo cateva! 😂😂😂”.

Dupa ce l-a cantarit, curatat, masurat, evaluat, doctorul neonatolog l-a adus pe micut langa fata mea. Am vazut o mogaldeata incruntata, care mirosea a pufuleti, cu ochi mari si curiosi care clipeau si ma fixau cu privirea. Am avut un sentiment tare ciudat. Nu am simtit ce credeam eu ca voi simti. Aveam senzatia ca ma voi topi, ca il voi simti ca o bucata din mine, dar nu. Era un mic strain, rupt de mine, independent care venea pe lume sa invatam unul de la altul o noua forma de iubire. Atunci am simtit pentru prima data ca acest copil nu e al meu, proprietatea mea, el m-a ales sa-i fiu mama si sa-l invat sa fie „El” . In sfarsit am inteles ceea ce tot spun cartile alea de spiritualitate pe care le-am tot citit.

Nici nu stiu cand a trecut timpul, cand m-au cusut si am si ajuns inapoi in salon la Terapie Intensiva. Lejeer a fost dupa operatie. Mai bine decat as fi crezut. Asistentele erau acolo pentru mine, fara sa le rog sa ma ajute. O faceau pur si simplu.

La foarte scurt timp de cand am ajuns in salonul de la ATI, doctorul neonatolog mi-a adus bebele, l-am pupacit iarasi. Ne-am pozat si i-am trimis si lui Iulian, sa ne vada ca suntem bine amandoi ( puteti folosi telefonul imediat ce ajungeti pe salon ).

Dupa cateva ore de perfuzii si calmante m-am ridicat din pat, am ametit, am vomat, m-am asezat iar, apoi iar m-am ridicat dupa o jumatate de ora, ca sa pot ajunge mai repede pe salon sa-l vad pe micut. O cafea dupa operatie, macar cateva guri, ajuta! Mie mi-a adus-o sotul pana la usa si de acolo asistenta.

Dr. Gabriela Simionescu i-a dat mesaj pe telefon imediat ce a terminat operatia si i-a zis ca suntem bine si cat de fain s-a nascut micutul lui. In plus, imediat ce a putut, a coborat la el si i-a dat detalii, ajutandu-l sa-l vada pe micut.

Emotia sotului

Daca acum cativa ani eu eram cea care statea singura, cu inima cat un purice si patrula pe holurile spiatlului intre salon si blocul operator asteptand sa-i iasa sotul dintr-o operatie urata, acum era randul lui. Din experienta, ne-am asigurat ca el n-o sa fie singur in acele momente. Recunosc ca lui i-a fost mai greu decat mi-a fost mie. Eu eram acolo, in operatie, stiam ce se intampla in fiecare moment, el avea sa afle la final, dupa o cumplita asteptare.

Stiti filmele americane in care doctorul iese afara si vorbeste cu apartinatorii pacientului imediat dupa ce iese din interventie? Stiu! La noi n-am prea auzit asta. Mie insa mi s-a intamplat. Dr. Gabriela Simionescu i-a dat mesaj pe telefon imediat ce a terminat operatia si i-a zis ca suntem bine si cat de fain s-a nascut micutul lui. In plus, imediat ce a putut, a coborat la el si i-a dat detalii, ajutandu-l sa-l vada pe micut.

Pentru mine a insemnat enorm. Astfel de momente te fac sa crezi ca parca esti cu un pas mai aproape de civilizatie si ca doctorii sunt oameni si ei care ne inteleg emotiile si sunt alaturi de noi in astfel de momente.

In spital

A fost foarte bine pentru un spital de stat. Salonul a fost ok, nu ca in afara sau la privat, dar conditii decente cat sa te simti bine. Am stat doar 3 nopti, cu inca doua mamici, ceea ce a fost foarte bine pentru ca puteam pleca linistita din salon stiind ca sta cineva cu ochii pe bebe.

Mancarea din spital – am mancat intr-o dimineata un iaurt si ceva branza, in rest mi-a adus sotul meu. Am cunostinte care au mancat si n-au murit 😂😂😂. Nu e cine stie ce, dar e comestibila.

Cat am stat eu in spital nu aveai voie sa primesti vizite in salon din cauza valului de cazuri de gripa. A fost ok si asa deoarece, chiar de a doua zi, am putut eu sa cobor la parterul spitalului sa imi vad sotul. In plus, tehnologia ajuta mult astazi 🙂 .

Asistentele – nici aici pe salon si nici la terapie intensiva n-am simtit ca trebuie sa dau ceva ca sa-si faca treaba. Au fost foarte dragute, saritoare si zambitoare. Cu unele m-am imprietenit si chiar tin legatura pe facebook ( va pup doamna Maria Donisa, doamna Camelia Tudose si doamna Marcela😘 , poate ne vedem la urmatorul 🙊 ).

Bebele

La 10 dimineata am intrat in operatie si la 12 noaptea am ajuns in salon. O asistenta m-a intrebat daca vreau sa-mi aduca bebele in salon si am intrebat-o daca mi se rupe ceva daca il iau in brate. Mi-a zis ca nu si de atunci bebele a stat cu mine in salon. Eram terorizata de gandul ca plange neconsolat intr-o camera cu alti copii care plang. A fost super sa-l am langa mine. Oricum nu puteam dormi de cat de cald era in salon (peste 26 de grade) asa ca macar cu bebele langa mine aveam ocupatie. Caldura a fost singura mea frica mea legata de spital. Nu suport temperaturi mai mari de 21.5 C noaptea. Ziua rezist, dar noaptea …. Am avut noroc de fetele din salon care erau si ele ca mine si lasam usa deschisa, sa avem aer.

Pentru a nu obisnui micutii cu biberonul, li se dadea lapte praf cu lingurita sau cu cana. M-am speriat putin si m-am relaxat cu hranitul bebelui abia cand am ajuns acasa, in mediul meu. Esti putin șuie atunci si, cel putin eu, uitasem tot ce am invatat despre alaptare, terorizata ca bebele nu se hraneste cum trebuie la san, sa nu fiu o mama rea, sa-i dau si lapte praf putin, dar cum sa-i dau cu lingurita fara sa se inece. In plus nu prea voia lapte praf cand a dat de gustul laptelui matern. Apoi la furia laptelui aveam sanii ca doua bombe, bebele voia sa suga si nu putea, eu prostuta nu mi-am dat seama ca tre’ sa ii masez usor , sa scot manual laptele si am capatat niste ragade frumusele. A fost aiurea tare, o nebunie care … a trecut odata ajunsa acasa.

Bebele s-a nascut sanatos, voinic si foarte fortos, dar l-am scos din spital cu un eritem alergic care s-a calmat la doua zile de la venirea acasa, fara nicio crema sau vreun medicament. Se accentua la caldura si trecea daca tineai bebele la o temperatura normala si nu infofolit.

Bagajul pentru spital

Bagajul de spital se imparte de fapt in trei bagaje: bagajul pentru salon, cel pentru terapie intensiva si cel de externare.

Bagajul pentru salon

Va spun exact ce mi-a fost mie de folos si ce nu, desi am avut la mine.

Hainute pentru bebe – inutile pentru ca era foarte cald si l-am tinut in pelincile lor ( nu strica sa aveti si voi de acasa cateva pelinci spalate si calcate). Sunt utile hainutele pentru externare.
Camasa de noapte pentru mine, nu am avut nevoie, am folosit camasile lor, dar am avut nevoie de halat, papuci de plastic pentru dus ( pentru ca tre’ sa te si speli in spital 🙃, chiar daca esti operata ).
O trusa cu cosmetice ( gel dus, pasta de dinti, crema…. ce foloseste fiecare)
servetele umede, pampersi pentru bebe si crema de fundulet ( iti dau si ei in spital in caz ca uiti de crema), pudra de Baneocin, spirt.
lanolina sau garmastan pentru sani
tampoane pentru lohii + absorbante pentru noapte
prosoape pentru fata si corp
apa
biscuiti digestivi ( Fibrodigesta sunt la „moda” in spital desi au gust de carton). Eu am gasit la plafar ceva mai bun, mai comestibil, cu multe seminte.
Apa plata- apa, biscuiti, branza, iaurt mai gasiti si la magazinul din holul spitalului. Dupa cezariana puteti cobori singure sa va luati.
chiloti de unica folosinta
cicatridina sau stratamed ( le-am folosit si acasa pentru a se vindeca mai repede si mai frumos operatia)
supozitoare cu glicerina
pompa pentru sani – nu am avut, dar mi-ar fi fost utila avand in vedere ca am avut furia laptelui in spital. E suuuper buna sa detensionati sanii si sa-i stimulati avand in vedere ca bebele nu trage mult si foarte bine la inceput. Cica ar fi si in spital, daca va trebuie, eu n-am stiut ca am nevoie ca as fi gasit solutie. Am eu o vorba: la al doilea voi sti sa fac mai bine, iar la al cincilea voi fi o mama perfecta 😂😂😂 .

Bagajul pentru terapie intensiva

apa plata la 0,5 l cu pai sau cu dispozitiv de supt ( sticlele pentru copii)
absorbante speciale pentru lohii, absorbante pentru noapte, vata
pampersi pentru bebe ( cica trebuie, dar mie nu mi-au cerut)
biscuiti digestivi ( pe mine m-a luat usor foamea dupa cateva ore la terapie intensiva 🙊 )
chiloti de unica folosinta
brau – foooarte de folos

Bagajul de externare ( mi l-a adus sotul in ziua externarii)

hainute pentru bebe
haine pentru tine

Acasa, dupa cezariana

Ajunsa acasa a fost foarte linistitor. Cu un bebe usor icteric care nu a plans si a dormit bine, am putut sa ma relaxez si sa dorm putin desi eram stresata cu furia laptelui care trebuia „rezolvata”.

Am plans pentru ca plangea colega de camera, am plans pentru ca am vazut cateva poze cu Leut, pentru ca imi aminteam de ceva, ca vorbeam cu cineva, din ORICE.

Da! Odata ajunsa acasa, fara calmante, am avut dureri. Sunt rezistenta la durere si nu ma plang, mai ales cu bebele langa mine care imi fura atentia. Am avut dureri, nu continuu insa, uneori mai intense, alteori mai suportabile si au persistat vreo 6 saptamani ( din ce in ce mai mici). Precizez ca durerile nu se manifestau atunci cand luam bebele in brate. Micutul a beneficiat de bratele mele fara niciun menajament, neinteresandu.ma ca sunt operata. Nu s-a rupt nimic 😂 . Recunosc ca am purtat braul vreo doua saptamani, incepand imediat dupa operatie. A ajutat muuuult. Dupa cele doua saptamani nu l-am mai suportat si am renuntat la el.

Si foarte important! Poti face dus cand ajungi acasa, chiar daca ai fost operata. Eu am facut zilnic si nu s-a intamplat nimic. Imi dadeam jos pansamentul umed dupa dus, apoi ma dadea sotul cu betadina, Cicatridina sau Stratamed si la final lipea pansamentul steril. Dusul zilnic si cafeaua sunt spa-ul si luxul de dupa nastere. Am senzatia si acum ca fac nu stiu ce mare chestie cand ma rasfat cu cele doua 🙂 .

Sa nu va speriati daca dupa nastere vi se intampla sa:

plangeti non stop din orice. E normal. Hormonii isi fac de cap serios. Am plans pentru ca plangea colega de camera, am plans pentru ca am vazut cateva poze cu Leut, pentru ca imi aminteam de ceva, ca vorbeam cu cineva, din ORICE. Fiind zen de felul meu n-am dat-o in depresie, dar … linia e foarte subtire. Nu stii cand si cum te trezesti cu o „minunata” depresie postnatala favorizata de explozia de hormoni, cumulata cu oboseala, vizite cu sfaturi de toate felurile (chiar daca sunt bune, te sperie, te obosesc, te fac sa crezi ca nu faci lucrurile corect, ca e prea mult etc.), un bebe care ti-e foarte drag, dar care are nevoie permanent de tine, plus dureri urate cauzate de ragade sau operatie. De aceea este esential sa aveti un sot care sa va inteleaga si sa va lase sa plangeti, sa va descarcati, fara sa puna intrebari, ci doar sa fie acolo langa voi. La mine a functionat si faptul ca am preferat sa nu am multa lume in jur, cu multe sfaturi, ci sa ne descurcam in trei.

vi se usuce pielea de pe tot corpul, sa va apara pete, eczeme, cosuri, sa se decuameze ( tot ce-i mai rau 😬 ). Pana n-am folosit sapunuri vegetale pe corp, nu s-a calmat ( gelurile de dus pentru bebe mi-au facut mai mult rau, deci sunt „tare bune” 😒. De creme n.am mai avut timp, doar ulei pe burta. Cu un tratament cosmetic, cateva seruri cu acid hialuronic si colagen, creme pentru fata si putina rabdare ca sa treaca, va reveniti usor.
aveti mainile foarte, foarte uscate. Mi s-au crapat de la atata spalat pe maini si mi-a dat sangele. Sugestie: luati cateva fiole de acid hialuronic sau colagen si puneti pe ele. Isi vor reveni foarte repede.
va cada parul. Nu va chinuiti sa cumparati tot felul de produse. E o etapa normala care nu dureaza mult. N-o sa cheliti! 😂 Cel mai deranjant pentru mine e ca gaseam par peste tot, inclusiv pe bebe si in mainile lui. In rest… a avut de unde sa cada.
va doara sanii, sa faceti ragade. Solutii: un consultant in alaptare care sa va ajute sa atasati corect copilul la san, protectii de silicon, comprese cu pampersi plini cu apa calda ( sunt foarte eficiente) , masaje blande, pompa la nevoie, comprese cu Multi-Mam, lanolina, Garmastan, filmulete despre alaptare inainte si dupa nastere si … iarasi… un consultant care sa va vada, ca sa nu va chinuiti. Alaptarea cu stres si chin nu e ok nici pentru noi si nici pentru bebe. Totul se transmite!
vina prieteni, rude care sa va recomamde/ sfatuiasca una sau alta. Poate au dreptate, dar presiunea plus stresul sa fie bebe bine plus hormonii = nervi si nervi si plans. Faceti cum simtiti! De ajutor sunt grupurile de facebook de alaptare, mamici, babywearing etc , in functie de interes. Sunt utile, dar te si amuza in egala masura. Poate vom vorbi pe viitor si despre ele.
durerile post cezariana. Sunt dureri de burta, dar, in cazul meu, am avut si dureri pe fese, acolo unde ti se fac injectiile. Chiar si acum, la patru luni de la nastere simt ca o amorteala in acea zona, la inceput aveam senzatia de zona anesteziat, dar dureroasa in acelasi timp. Operatia s-a prins foarte bine, dar inca simt ciudat in zona respectiva cand palpez, ma mai inteapa uneori si ma mananca (cand ploua afara am observat).

Concluzie: Desi experienta mea legata de cezariana a fost una foarte faina, recomand nasterea naturala celor care sunt curajoase si vor sa se recupereze mai repede si fara dureri ( inclusiv burta se retrage mai repede). Poate pe viitor voi scrie si despre experienta de a naste natural, bineinteles ca a altcuiva.

Si da! As mai naste inca o data la „Cuza Voda” in Iasi, cu aceiasi medici faini pe care am avut norocul sa-i intalnesc si ingrijita de aceleasi asistente dragute si dedicate.

Articolul acesta nu il scriu pentru ca duc lipsa de activitati, ci pentru ca mi-ar fi placut mie sa citesc asa ceva inainte sa nasc. Sa stiu mai bine, in detaliu ce ma asteapta si sa ma pregatesc cum trebuie.

Cum noi oamenii suntem foarte diversi, este foarte posibil ca experienta mea sa difere considerabil de experienta altora. De aceea, va invit sa povestiti in comentarii daca si cum vi s-a intamplat voua. Cu toate vom ajuta astfel viitoarele mamici sa fie mult mai pregatite pentru minunatul moment.

Succes, sanatate si mult noroc mamici!!! Norocul ni-l mai facem si noi de cele mai multe ori 😉 .

Citeste si: