Am cunoscut-o pe Alexandra într-o împrejurare pe care destinul a scos-o în cale. Știți cum se spune: nimic nu-i întâmplător 🙂 . Când am aflat că are un blog și scrie cărți m-a făcut curioasă și am cercetat. Am descusut-o și mai bine însă la o cafea. Nu întâlnești toată ziua o tipă de până în 30 de ani, frumoasă, talentată, care să scrie cărți și să fie atât de pasionată de acest lucru. Are publicate trei cărți până acum (Necunoscutul I și II, Aberez cu stil în catrene târzii) și o pregătește pe a patra (Zâne de nicăieri).
Mi-a făcut plăcere să stăm la cafea. Am aflat că mai există tineri nostalgici, iubitori ai stiloului și hârtiei, al mirosului de carte răsfoită. În același timp am descoperit o persoană plină de viață care caută să afle povestea fiecărui om și lucru pe care îl întâlnește. Cred că de aici îi și vine inspirația pentru personajele ei încărcate de iubire, de feerie. Nu-i așa că v-am făcut curioși? Dar hai s-o cunoașteți mai bine pe Alexandra Gheorghe!
O fată frumoasă care scrie cărți. E un oximoron?
Ce este frumuseţea draga mea? Sau, mai degrabă, frumuseţea nu face şi ea parte din noi toţi, urâţi sau frumoşi. Frumuseţea şi felul în care îţi doreşti să arăţi nu are legătură cu ce vrei să faci. Dacă îmi doresc pot să fiu urâtă, atât de urâta încât te-aş speria. Dar eu îmi doresc să fiu plăcută, nici măcar frumoasă. Îmi doresc să fiu simplă, să ofer în primul rând mie şi apoi celor din jurul meu încredere. Un om urât poate fi mai frumos decât îţi poţi imagina, exact ca un diamant neşlefuit. Doar dacă cineva îl găseşte şi îl ajută să scoată în evidenţă ce are el mai de preţ, iese în evidenţă, dacă nu, sub un oximoron al vieţii, rămâne închis şi nedescoperit, iar frumuseţea lui ascunsă.
Îmi las inspiraţia să mă conducă, ”adulmec” momentul, iar oriunde m-aş afla, scriu. Cuvintele mele curg şi îmi este de ajuns să privesc un obiect pentru a-mi găsi inspiraţia
Cine ești tu?
Simplitate, melancolie, zbucium, mister. Vin roşu, zile de primăvară şi miros de frezie.
Ce te inspiră când scrii? Cine sunt personajele tale? Cum le alegi?
Nu prea aleg, mai ales când este vorba de scris. Îmi las inspiraţia să mă conducă, „adulmec” momentul, iar oriunde m-aş afla, scriu. Cuvintele mele curg şi îmi este de ajuns să privesc un obiect pentru a-mi găsi inspiraţia. Mă inspiră tot, iar cea mai puternica forţa este iubirea pentru tot. Începând de la natură până la oameni.
Zi-mi ceva despre zâne. Cine sunt ele?
Zânele? Mi-ai aflat secretul, aşa-i? Hm, zânele mele, ghemotoacele firave sunt un mister pentru mine, unul nedescoperit încă. Pentru că acum sunt în decurs de căutare, le caut peste tot şi mi le doresc pretutindeni. Le adun şi apoi le dau un nume frumos în noul meu roman Zâne De Nicăieri pe care îmi doresc să-l termin anul acesta.
Care ți-e cel mai drag personaj din toată literatura?
Toate îmi sunt dragi. Orice om ajuns să facă parte dintr-o poveste scrisă este un om special. Pentru ca el a reuşit să transmită autorului esenţa, inspiraţia şi trăirea, iar scriitorii îşi aleg personajele din viaţa reală, atribuindu-le lor un statut măreţ, unul frumos. Un personaj drag dintr-o carte. Unul pe care dacă autorul l-a folosit, el trebuie să devină, în ochii cititorului, perfect, iar scriitorii întotdeauna ştiu pe cine să aleagă.
Care este artistul tău preferat?
Florin Piersic. Dacă îl cunoşti personal sau dacă cineva îl cunoaşte bine, mi-ar prinde bine o pilă. 🙂 (Mi-aş dori tare mult, măcar o dată să ne privim în ochi) M-aş apuca să scriu câteva rânduri frumoase pentru a-l descrie, dar consider ca eu nu aş putea atinge pragul respectiv. M-aş pierde în laude, în mulţumiri şi în emoţii.
Dar autorul?
Toată lumea consideră că un scriitor trebuie să aibă un autor preferat. Ei, uite, eu nu am. Pentru că sunt prea mulţi, iar eu nu mă pot hotărî care dintre ei sunt mai buni. Byron, Dostoievsky, Oana Pellea, Eminescu, Blaga, Arghezi, Savatie Bastovoi etc.
Dacă te-ai duce pe o insulă pustie ce ai lua cu tine (doar 5 lucruri, persoane)?
Dacă m-aş duce pe o insulă pustie mi-aş lua un stilou şi o agendă groasă. Mi l-aş lua pe el să mă inspire şi să mă ajute la supravieţuit. Restul vine de la sine, ne descurcăm 🙂
Dacă ar veni mâine sfârșitul lumii, cum ți-ai petrece ziua de azi?
Privind cerul, neapărat să mă ţină de mână, el şi, obligatoriu, întinsă pe o plajă.
Cum te vezi la 70 de ani?
Nu e cam mult? Oale şi ulcele, ori nişte cărţi prăfuite în bibliotecă. Mereu mă visez cumva, peste câţiva ani, iar în ultimul timp mă visez fericită şi împlinită, sănătoasă şi capabilă să îmi ating ţelul.
Cât aveţi timp iubiţi-vă, cât nu, măcar încercaţi. Este păcat să irosim singurul, frumos rămas.
Citiți-i gândurile și scrierile aici, că scrie tare frumos: alexandra-gheorghe.ro .
Citește și:
Ciprian Albu sau despre cum să îți transformi un vis în realitate în doar câteva luni