Rețeta unei femei antreprenor de succes, cu Ina Laza


atelier 47 ina laza
Ina Laza, foto: arhivă personală

Cu siguranță, Florentina Laza sau Ina, cum îi spun prietenii, este una dintre femeile deosebite ale lunii martie. Alături de Adrian Laza, soțul său, conduce o afacere pe care au dezvoltat-o cu succes atât aici în România, cât și în Canada ( Lafor ). Deși nu consideră că ar fi potrivit să dea sfaturi altora, Ina este un adevărat model pentru femeile care vor să întâlnească succesul. Este o persoană ambițioasă, care învață în permanență din tot ceea ce întâlnește în cale, care consideră că dezvoltarea continuă este unul dintre secretele succesului și a unei vieți trăite frumos. Este puternică și sensibilă în același timp, iubește oamenii și își respectă întotdeauna angajații și partenerii de afaceri. Este o prezență încântătoare, sigură pe ea, de la care ai oricând ceva de învățat. Tocmai de aceea am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări ale căror răspunsuri ar putea încuraja orice femeie antreprenor la început de drum.

Care este propria rețetă a succesului?

Rețeta proprie pentru succes este, cred, să cauți să-ți depășești în permanență condiția proprie. Consider că a căuta mereu să te depășești pe tine însăți, prin muncă evident, îți asigură succesul, fără doar și poate, mai devreme sau mai târziu și pe termen lung. Și lucrul în echipă … Eu lucrez mult mai bine în echipă; succesul meu a fost întotdeauna și succesul omului de lângă mine, echipei mele, partenerilor mei sau colaboratorilor.


Ai trecut prin experiența eșecului vreodată?

Categoric! Nu cred că poți să ai success fără să ai și eșecuri. E ca și cum ai compara binele cu răul … Trebuie să fie mereu o antiteză, trebuie să poți face o comparație.  Nu știi dacă ai cu adevarat succes, dacă n-ai trecut printr-un eșec. Trecem mereu prin perioade dificile și, uneori, avem și eșecuri. Important e să te ridici, să nu rămâi blocat, să înveți din asta și să mergi mai departe.

Dacă lucrurile îți vin ușor în viață, nu-ți poți da seama cât e de minunat să reușești

Îmi povestești de experiența eșecului cu zâmbetul pe buze. Bănuiesc că nu te gândești cu regret. Experiența asta te-a construit.

Cred că n-ai cum să savurezi plăcerea, bucuria sau satisfacția succesului, dacă n-ai trecut prin eșec. Dacă lucrurile îți vin usor în viață, nu-ți poți da seama cât e de minunat să reușești. Sunt, probabil, mulți (și bravo lor, șansa lor) care primesc în viață totul de-a gata, dar eu cred că acei oameni nu conștientizează în esență, în profunzime ceea ce au. Ca să te poți bucura cu adevarat de ceva, trebuie să muncești, să faci eforturi. Cred că, dacă reușești să depășești eșecurile, bucuria reușitei ți-e și mai mare.

Ce te motivează, la un moment dat, când ai succes, după succes, când te obișnuiești cu acest sentiment și nu mai ai bucuria și satisfacția de prima dată?

Pe mine mă motivează curiozitatea și dorința de a ști mai mult. Sunt o persoană curioasă și vreau mereu să învăț, să știu mai mult. Viața este îngrozitor de scurtă și trece teribil de repede față de cât avem de învățat. Nu-mi mai ajunge timpul nici să citesc cât aș vrea, nici să fac toate cursurile pe care mi le-aș dori, nici să petrec suficient cu cei dragi, nici să stau de vorba cu oamenii – e foarte important să-ți faci timp să vorbești cu oamenii, pentru că fiecare are experiența lui și înveți de la oricine, mic, mare, înveți enorm –  să văd lucruri și locuri noi, să împărtășesc și cu alții din ce știu sau am. Cât timp sunt lucruri noi de descoperit, de făcut, motivația mea va fi aceeași, iar satisfacția de a le face va fi și mai mare.

Cât de mult doarme un antreprenor?

Eu dorm, ca să fiu sinceră 🙂 . Au fost multe nopți nedormite din cauza grijilor sau discutând cu Adrian despre ce urmează să facem, despre ce-ar fi mai bine să facem sau despre ce-am greșit. Dar vine o vreme când realizezi că trebuie să dormi, să-ți porți și ție de grijă, pentru că altfel nu funcționezi cum trebuie. Deci mă străduiesc să dorm 6-7 ore pe noapte indiferent de problemele pe care le am a doua zi. Îmi impun efectiv să dorm pentru că știu că-mi foloșeste ca să pot funcționa optim a doua zi. Vă recomand să dormiți cel puțin 6-7 ore; lucrurile vor părea mai clare a doua zi 🙂 .

Un sfat pentru femeia antreprenor la început de drum?

Mi-e greu să dau sfaturi și nici nu am sentimentul că sunt cea mai în măsură să o fac. Ce cred eu că poate duce la succesul unei femei în afaceri este să înceapă să facă afaceri, în primul rând 🙂 . Să-și transforme pasiunile într-o afacere sau să-și conducă afacerea cu pasiune!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *