S-a încheiat și această ediție a Vacanțelor Muzicale de la Piatra Neamț. Toată presa a vuit de cât de frumos a fost. Ropote de aplauze s-au auzit după fiecare spectacol.
Am participat cu mare drag în câteva seri, alegând din program ceea ce m-a atras mai mult. Am mers pentru că știu cât se chinuie Carmen Nastasă, directorul Centrului Carmen Saeculare, pentru a reuși, alături de o echipă întreagă de angajați și colaboratori, să organizeze în fiecare an o ediție și mai bună decât în anul precedent. Și … cum am fost nelipsită de la vacanțe în anii trecuți, nu puteam să le ratez anul acesta. Cel mai mult mi-a plăcut prima seară de concert simfonic cu participarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” Chişinău. A fost condusă cu mare eleganță de dirijorul Mihail Agafița. Partiturile de flaut ale solistului Ion Bogdan Ștefănescu au fost absolut încântătoare. Nu vorbesc din punctul de vedere al unui specialist în domeniul muzicii, ci al unui spectator și iubitor de muzică bună care apreciază în funcție de ce-i spune sufletul.
Totul părea să fie la superlativ până în ultima seară. Au intrat în scenă câteva persoane obișnuite, se pare, cu alte standarde de a asculta muzică.
A fost seara muzicii de operă, cu participarea Orchestrei Simfonice de Tineret ”Naissus” din Niš (Serbia), sub bagheta dirijorului Zoran Andrić. Solita a fost soprana Cellia Caterina Costea, născută în Piatra Neamț, protagonistă în cele mai mari teatre ale lumii și prezentă în nenumărate concerte în străinătate.
În timp ce ascultam încântată sunetul instrumentelor și vocea minuată a sopranei, aud din stânga mea o voce vădit nemulțumită: ”Mulți din gloata asta nici nu înțeleg muzica din această seară.” Doamna melomană a continuat să vorbească cu partenera de discuție strigând apoi ca pe stadion felicitări sopranei care tocmai își primea aplauzele. Nu a durat mult și am avut ”șansa” să se mute fix pe scaunul proaspăt eliberat din dreapta mea. Cu greu am putut să-i ignor pufnelile și starea de nervozitate continuă întreținute de orice zgomot, foșnet, mișcare, sunet din jur care nu era în concordanță cu așteptările ei. La final, când organizatorii au urcat pe scenă, a explodat. A spus răspicat cât de prost este sunetul, s-a luat de cei de pe scenă că nu sunt în stare să vorbească fără bâlbâieli și … bineînțeles a menționat de hoțiile clasei politice care sunt direct răspunzătoare pentru toate neplăcerile acesteia din seara cu pricina.
Pentru că am dorit să rămân cu un sentiment plăcut după concert, prefer să îi răspund în scris doamnei, dar și altor iubitori de muzică deranjați și nemulțumiți de aceleași motive.
Toți cei care am făcut parte din gloată am venit să ascultăm muzică. Că unii apreciază și înțeleg mai mult acest gen de muzică decât alții, este foarte adevărat. Trebuie apreciat că și cei care nu prea înțeleg, au făcut un efort și au venit să asculte ceva ce nu ascultă în mod obișnuit. Acele 5 secunde în care au reușit să fie atenți poate le-a schimbat starea de spirit și i-a îmbogățit sufletește. Poate unul din 1000 a descoperit abia acum frumusețea muzicii clasice și o va asculta pe viitor.
Nu toți cunosc regulile de etichetă și bune maniere dintr-o sală de spectacol. Se pare că nici dumneavoastră, doamnă, nu le cunoașteți, altfel nu ne-ați fi deranjat pe toți cei care vă eram în jur cu nemulțumirile, exprimate prin cuvinte și tot felul de sunete.
Nici mie nu mi-a plăcut că în sptele meu doi bătrânei au foșnit încontinuu niște pungi sau ca la două scaune mai încolo s-a aprins o discuție care ne testa puterea de concentrare. Am încercat însă să realizez că nu sunt la Ateneu sau la Opera Română, într-o sală de spectacol, cu bilet, unde oamenii se cern și rămân doar cei pasionați și cunoscători. Eram pe platoul de la Turn unde copii se plimbau pe margine cu trotinetele și unde avea acces toată lumea, diversă și frumoasă cum este.
Sunetul nu a fost extraordinar, dar a fost bun. Există o diferență mare de bani între un sunet bun și unul extraordinar pe care nu o va putea acoperi un eveniment care nu taie bilete la intrare. Politicienii or fi furat și poate că încă mai fură, dar nu are nicio legătură cu încercarea unor oameni de a face tot posibilul, cu resurse reduse, de a aduce la Piatra Neamț artiști de renume care să accepte să cânte în stradă pentru a ajunge la inimile tuturor, deși poate condițiile nu sunt ca în marile săli de spectacol unde acustica este impecabilă.
Organizatorii nu trebuie evaluați în funcție de calitățile oratorice. Nu cred că știți doamnă ce efort implică 7 zile de evenimente, zeci de artiști de care trebuie să te ocupi, emoții ca totul să iasă bine, nopți nedormite ș.a.m.d. Poate că la anul vă oferiți să dați o mână de ajutor în loc să emiteți răutăți.
Este foarte ușor să critici munca gata făcută a unor oameni și foarte greu să vezi lucrurile cu adevărat importante și frumoase. Un adevărat iubitor de muzică încerca să ignore toate inconvenientele și să se bucure că așa ceva nu se întâmplă prea des în micuțul nostru oraș.
Pentru ca data viitoare să ne demostrați că sunteți o obișnuită a sălilor de concerte nu va trebui să vă mai dați ochii peste cap și să atrageți atenția, ci doar să citiți aceste câteva reguli de etichetă și bun simț atunci când participați la un spectacol:
- Se păstrează liniștea, cu tot ceea ce implică acest lucru. Nu se vorbește, nici măcar în șoaptă, cu persoana de lângă sau la telefonul mobil. Indicat este să închidem telefonul mobil sau să-l punem pe modul silențios.
- Dacă vedem persoane cunoscute le salutăm cu un zâmbet și o înclinare a capului, urmând ca în pauza spectacolului sau la finalul acestuia să discutăm cu ele.
- Nu se mânca în timpul spectacolului și nu se fredonează decât dacă artiștii invită spectatorii să cânte împreună cu ei.
- E inadmisibil să intri în sală după ce spectacolul a început, să deranjezi alți spectatori și chiar artiștii, căutând locul din sală. Atunci când trecem printre rândurile de spectatori până la locul nostru, ne scuzăm pentru deranj și pășim cu fața la cei pe lângă care trecem.
- Când trebuie să aplaudăm? Într-o sala de concert, aplauzele sunt bine-venite la intrarea dirijorului sau a solistului. Vom face o gafă dacă vom aplauda la sfârșitul unei mișcări simfonice. Se aplaudă numai la sfârșit, în momentul în care dirijorul/solistul se întoarce cu fața spre public.
- Dacă suntem la un concert în care mai mulți artiști urcă pe scenă, într-o succesiune de momente, vom aplauda la finalul fiecărui moment artistic susținut de aceștia.
- A sta până la sfârșitul reprezentației este o formă de curtoazie pe care o datorezi nu numai celor care s-au străduit să ofere un bun produs creativ, dar și celorlalți spectatori. La teatru, la operă și la concert este de bun gust să te ridici în picioare pentru aplauzele de final, până când interpreții ies de două ori să facă reverențe sălii. E o dovadă de impolitețe să pleci din sală spre finalul spectacolului.
Până la următoarea ediție (pe care de-abia o aștept 🙂 ), felicitări organizatorilor și vă mulțumesc pentru că mi-ați bucurat sufletul!
Roxana Pricop – membru al gloatei