La caiace este atracția acestei veri. Este unul dintre locurile mele preferate. Ce îți poți dori mai mult de la o ieșire de sâmbătă seara decât să poți îmbina pădurea, lacul, iarba verde, plimbatul cu caiacul, muzică bună și nu prea tare, atmosferă de party și artă.
Dumitrița și Vlad Luncanu, responsabili pentru fenomenul La caiace, au organizat, sâmbătă noaptea, Moonlight Kayaking. S-a nimerit perfect evenimentul, în mijlocul unor zile toride, în care oricine ar fi dat zăpușeala din casă pe răcoarea de pe lac. Ne-am plimbat în lumina lunii în caiace. Romantic, nu? Și ca să nu ne plictisim așteptându-ne rândul la vâslit am ascultat muzică, am dansat, am băut bere și am mâncat un gulaș foarte bun.
Au pus muzică Sergiu Chirila și AdrianR. Ana-Maria Tărăntuş Sandu a cântat la saxofon și după miezul noții au intrat cei de la Myopia. E foarte posibil ca spre dimineață, să se fi apucat de cântat și cei care au mai rămas să vadă răsăritul 🙂 .
Mai sus am pomenit ceva de artă. Să vă explic. Am avut ocazia să admir o expoziție de fotografie pe apă. Mi-a plăcut mult ideea. Pentru a putea vedea pozele, trebuia să iei caiacul sau hidrobicicleta și să mergi aproape de ele. Fotografii Vlad Luncanu, Ionuț Ștefănescu, Ciprian Babor și Toma Ștefan Daniel au expus 40 de fotografii, ca noi să ne bucurăm de ele.
De ce îmi place atât de mult La caiace?
- Toate cele spuse mai sus, plus 🙂 …
- Nu trebuie să stabilesc nimic cu nimeni dinainte. Mă întâlnesc cu muți prieteni acolo și mă bucur de compania lor.
- Nu trebuie să rezerv masă din timp pentru că găsesc oricum unde să stau. Un pled pe iarbă este soluția ultimă, în caz că toate locurile ”la înălțime” sunt ocupate.
- Nu este nevoie să port tocuri.
- Muzica nu este foarte tare așa încât poți dansa pe ea, dar te poți, la fel de bine, înțelege cu prietenii fără să răgușești.
- Sunt mai multe melodii și nu doar una care începe la ora 23:00 și se termină la 5:00. Cei mai ”bătrâni” știu despre ce vorbesc 🙂 .
- E răcoare și aer curat.
- Spre deosebire de anul trecut, găsești și mâncare atunci când sunt evenimente.
- Pot veni și copiii.
- Poți fuma în timp ce stai la masă, în hamac, când dansezi, pentru că … ești afară. De preferat ar fi să nu, dar asta e altă poveste …
- Tot timpul se întâmplă ceva. Sâmbătă am admirat pozele dintr-o expoziție de fotografie pe apă.
- Când sunt evenimente și ajungi mai tărziu, nu prea mai găsești loc de parcare. E ok, faci puțin sport și slăbești 🙂 .
Și ca să vă faceți mai bine o idee despre ce a fost la Moonlight Kayaking , ”am furat” câteva poze de la Vlad Luncanu pentru că sunt mult mai bune decât cele făcute de mine 🙂 .
Urmăriți pagina de facebook La caiace pentru a fi la curent cu ce evenimente mai au loc. În timpul săptămânii poți face sport gratis cu Alexandra Abiculesei și Mihai Alexandru, poți asculta jazz sau te poți juca desculț alături de copiii tăi.
Have fun 🙂 !!!
de Roxana Pricop