Ce poate face o simpla schimbare de look?


Alexandra Stalinescu – ”after”

de Alexandra Stalinescu

Cunoști sentimentul acela în care nu te mai simți comod în propria piele și ai nevoie de o schimbare ca de o gură de aer? Ei bine, asta simțeam eu înainte să ajung pe mâna Tinei Gafita. Aveam părul lung, uscat și obraznic. Aveam ac de ”cojocul” lui doar cu ajutorul plăcii de îndreptat părul și al ondulatorului. Plus că, am testat un produs din comerț care promitea să îmi facă șuvite blonde…șuvițe care băteau înspre roșcățel. Într-un cuvânt: G R O A Z N I C. Ce am făcut? M-am programat la Tina ca să mă ”salveze” și să dea un refresh podoabei mele capilare.

Eu sunt o persoană foarte nehotărâtă de felul meu, așa că oscilam între blond și brunet. Știu, sunt la poluri opuse, dar pot spune că îmi regăsesc personalitatea în ambele. Ei bine, Tina m-a consiliat și am ajuns, de comun acord, că cel mai bine în acel moment este să rămânem la viarianta brună a mea, dat fiind faptul că părul meu era distrus, repet, iar un blond l-ar fi agresat și mai tare și i-am fi dat knockout. Zis și făcut, am trecut la brunet. Tina a preparat “poțiunea” și a început să mi-o aplice cu răbdare, pe fiecare șuviță. Trebuie să mai adaug că părul meu nu e puțin deloc. M-a înzestrat “mama natură” cu un păr extrem de des și cu un fir gros de zice lumea că port perucă. Nu, nu e perucă ca să elucidăm și acest mister. ))


Alexandra – ”before” 🙂

După ce a terminat, am așteptat 40 de minute, timp în care muream de nerăbdare să văd ce iese. Când gongul a bătut, a urmat cel mai fain lucru: spălatul. Am avut parte de un masaj capilar de zile mari. Pot spune că Tina are mâini magice. Relaxată și curioasă am ajuns înapoi la locul faptei, pe scaunul unde se întâmplă “magia”. A urmat tunsul. I-am spus Tinei că vreau breton drept și că vărfurile “rele” trebuie să dispară. Întocmai așa a și fost. M-a tuns tacticoasă și foarte atentă pentru ca totul să iasă perfect.

După tuns, a urmat etapa finală: uscarea și vederea rezultatului final. Părul meu a avut parte de un răsfăț ca la carte: uleiuri, creme și tot ce trebuie pentru a-l hidrata și a-l face să revină la viață. Odată uscat, am putut vedea exact și culoarea rezultată: WOW. Era un negru cu reflexii albăstrui superbe care mi se potrivea perfect tenului și îmi scotea în evidență ochii căprui. Nu numai atât, părul meu și-a schimbat complet și textura. Era pur și simplu perfect! Mi-am trecut degetele prin el și tot ce era în capul meu era: “wow, ăsta nu e părul meu!” Era perfect drept, strălucitor, moale și avea un brunet de invidiat. Am parasit salonul Vintage cu zambetul pe buze și a urmat etapa selfie-urilor că doar eram ca abia scoasă din “cutie”. Sunt foarte incantata de rezultat!!! Mă face să simt că aceasta este cea mai bună variantă a mea! 


Citește și:

Vrei să ai unghiile impecabile? Gândește-te cu două luni înainte!!!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *