Ciprian Mureșan și Geta Brătescu sunt artiștii români care vor participa anul acesta la Bienala de la Veneția.
Cea de-a 57-a Expoziție de Artă Internațională, organizată de La Biennale di Venezia, intitulată VIVA ARTE VIVA o are curator pe Christine Macel și este prezidată de Paolo Baratta. Expoziția va fi deschisă publicului începând de sâmbătă 13 mai până duminică 26 noiembrie 2017, în pavilioane expoziționale din Giardini și Arsenale. Previzualizarea va avea loc pe 10, 11 și 12 mai, iar ceremonia de premiere și inaugurarea vor avea loc sâmbătă, 13 mai.
”Într-o lume plină de conflicte, în care umanismul este în pericol, arta este cea mai preţioasă parte a fiinţei umane. Este locul ideal pentru reflecţie, expresie individuală, libertate şi întrebări fundamentale. Este un da spus vieţii, deşi uneori un dar îi urmează. Mai mult ca niciodată, rolul, vocea şi responsabilitatea artistului sunt cruciale în cadrul dezbaterilor contemporane”, a spus Christine Macel.
Franțuzoaica Christine Macel este istoric de artă și curator principal la Centre Pompidou din Paris, al Pavilionului Franței (în 2013), respectiv al Belgiei (2007) la Bienala de Artă de la Veneția. Pentru Centre Pompidu a creat „Espace 315″, o galerie pentru tineri artiști și pentru scena internațională, a fost directorul artistic al Festival du Printemps de Cahors, dar și curatorul expozițiilor unor artiști precum Anri Sala (2012), Gabriel Orozco (2010), Philippe Parreno (2009), Sophie Calle (2003), Nan Goldin (2002) și Raymond Hains (2001), contribuind cu texte critice și articole pentru Artforum, Flash Art, Art Press, Parkett and Cahiers du Musée national d’art modern.
Christine Macel a selectat 120 artiști participanți din 51 de țări; dintre aceștia 103 sunt prezenți pentru prima dată în cadrul Expoziției Internaționale.
Cu doi ani în urmă artistul Victor Man ( desemnat în 2014 de Deutsche Bank „Artistul anului 2014”) a fost selectat de curatorul ediției 56, Okwui Enwezor, pentru a participa în Expoziția Internațională din cadrul Bienalei de la Veneția.
Anul acesta artistul român selectat de curatorul Christine Macel este Ciprian Mureșan. Lucrările lui au un real succes în ultimii ani, fiind prezente în multe expoziții și târguri internaționale de artă desfășurate la New York, Basel, Sao Paulo, Hong Kong, Miami, Londra, Viena, Roma, Los Angeles sau Milano.
Expoziția include și 85 de participări naționale în pavilioane istorice din Giardini, Arsenale și în centrul istoric al Veneției. Patru țări vor participa pentru prima dată, cu un pavilion propriu național: Antigua și Barbuda, Kiribati, Nigeria și Kazahstan.
Noul regulament stabilește ca fiecare țară să participe cu un singur proiect câștigător. Astfel, România va fi reprezentată la Bienală printr-un eveniment artistic unic ce se va desfășura în ambele spații expoziționale deținute de țara noastră la Veneția: Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică. Proiectul care va reprezenta România la această ediție este Geta Brătescu – Apparitions (comisar: Attila Kim, curator: Magda Radu, artist: Geta Brătescu).
Mai jos este lista celor 120 de artiști selectați în cadrul celei de-a 57-a Expoziție de Artă Internațională, organizată de La Biennale di Venezia, intitulată VIVA ARTE VIVA:
- ADER, Bas Jan – Olanda
- AL SAADI, Abdullah – Emiratele Arabe Unite
- ALADAG, Nevin– Turcia
- ANTUNES, Leonor – Portugalia
- ARAEEN, Rasheed – Pakistan
- ARANCIO, Salvatore – Italia
- ATIKU, Jelili – Nigeria
- ATLAS, Charles – SUA
- ATTIA, Kader – Franța
- ÁVILA FORERO, Marcos – Franța
- BANERJEE, Rina – India
- BEUTLER, Michael – Germania
- BINION, McArthur – SUA
- BLACK, Karla – UK
- BLANK, Irma – Germania
- BLAZY, Michel – Monaco
- BRUSCKY, Paulo – Brazilia
- BUCHER, Heidi – Elveția
- CALAND, Huguette – Liban
- CHARRIÈRE, Julian – Elveția
- CIACCIOFERA, Michele – Italia
- CORDIANO, Martín – Argentina
- CSÖRGO, Attila – Ungaria
- CURNIER JARDIN, Pauline – Franța
- DANZ, Mariechen – Irlanda
- DEKYNDT, Edith – Belgia
- DÍAZ MORALES, Sebastián – Argentina
- DOWNEY, Juan – Chile
- ELIASSON, Olafur – Danemarca
- ENGSTED, Søren – Danemarca
- FIŠKIN, Vadim – Rusia
- GARCÍA URIBURU, Nicolás – Argentina
- GENG, Jianyi – China
- GILLIAM, Sam – SUA
- GRIFFA, Giorgio – Italia
- GUAN, Xiao – Italia
- GUARNERI, Riccardo – Italia
- GUTIÉRREZ, Cynthia – Mexic
- HAINS, Raymond – Franța
- HAJAS, Tibor – Ungaria
- HALILAJ, Petrit – Kosovo
- HALPRIN, Anna – SUA
- HAO, Liang – China
- HERÁCLITO, Ayrson – Brazilia
- HICKS, Sheila – SUA
- ANDY HOPE 1930 – Germania
- KASPER, Dawn – SUA
- KHAN, Hassan – SUA
- KIM, Sung Hwan – Corea
- KONATÉ, Abdoulaye – Mali
- KORINA, Irina – Rusia
- KWADE, Alicja – Polonia
- LAI, Firenze – Hong Kong
- LAI, Maria – Italia
- LANCETA, Teresa – Spania
- LATHAM, John – Zambia
- LEE, Mingwei – Taiwan
- LEIBOVICI, Franck – Franța
- LEWITT, Sam – SUA
- LIU, Jianhua – China
- LIU, Ye – China
- MAKHACHEVA, Taus – Rusia
- MALLUH, Maha – Arabia Saudită
- MARWAN – Syria
- MATSUTANI, Takesada – Japonia
- MEDALLA, David – Filipine
- MILLER, Dan – SUA
- MILLER, Peter – SUA
- MIRALDA Antoni, RABASCALL Joan, SELZ Dorothée, XIFRA Jaume – Spania, Spania, Franța, Spania
- MONDRIAN FAN CLUB (David Medalla & Adam Nankervis) – Filipine, Australia
- MURESAN, Ciprian – România
- NENGUDI, Senga – SUA
- NETO, Ernesto – Brazilia
- NUÑEZ Katherine & RODRIGUEZ Issay – Filipine
- OHO – Slovenia
- OROZCO, Gabriel – Mexic
- PARRENO, Philippe – Alger
- PICH, Sopheap – Combodgia
- PLNÝ, Luboš – Cehia
- POGACNIK, Marko – Slovenia
- POLSKA, Agnieszka – Polonia
- POOTOOGOOK, Kananginak – Canada
- PORTER, Liliana – Argentina
- QUINLAN, Eileen – SUA
- RAHMOUN, Younès – Maroc
- RAMA, Edi – Albania
- RAMÍREZ, Enrique – Chile
- RAMÍREZ-FIGUEROA, Naufus – Guatemala
- ROSE, Rachel – SUA
- SALA, Anri – Albania
- SÁNCHEZ, Zilia – Cuba
- SAPOUNTZIS, Yorgos – Grecia
- SCOTT, Judith – SUA
- SHARIF, Hassan – Emiratele Arabe Unite
- SHAVER, Nancy – SUA
- SHAW, Jeremy – Canada
- SHERK, Bonnie Ora – SUA
- SHIMABUKU – Japonia
- SMITH, Kiki – Germania
- STARK, Frances – Franța
- STILINOVIC, Mladen – Serbia
- STOLTE, Fiete – Germania
- STUART, Michelle – SUA
- SUGA, Kishio – Japonia
- TANAKA, Koki – Japonia
- TENGER, Hale – Turcia
- THE PLAY – Japonia
- TOULOUB, Achraf – Maroc
- TRAN, Thu Van – Vietnam
- UPRITCHARD, Francis – Noua Zeelandă
- VERZUTTI, Erika – Brazilia
- VOIGNIER, Marie – Franța
- VOROBYEVA Yelena & VOROBYEV Viktor – Turkmenistan
- WAHEED, Hajra – Canada
- WALTHER, Franz Erhard – Germania
- WATERS, John – SUA
- WEST, Franz – Austria
- WYN EVANS, Cerith – UK
- YEESOOKYUNG – Corea
- ZHOU, Tao – China
Sursă: labiennale.org