Cine este în spatele fenomenului UT Iași Crush?


Acum ceva timp v-am povestit despre pagina UT Iași Crush și cum agață mai nou studenții. Am fost foarte curioasă să aflu cum s-a născut ideea și cine se află în „umbra” acestui fenomen. Sunteți pregătiți pentru a elucida acest mister?

Cum a luat naștere pagina UT Iași Crush?

S-a întâmplat într-o seară de noiembrie 2017, când, ca orice student (sau nu), care merge acasă la părinți, se plictisește și începe să răsfoiască Facebook-ul. Recunosc, nu este o idee 100% originală, dar văzând o pagină de genul celor de la Politehnica din București, m-am gândit că ar fi o idee bună să fac și eu pentru cei de la Politehnica din Iași. Uite așa, am ajuns aici 🙂 .


Cum ai reușit să o popularizezi până să ajungi la 13K de aprecieri?

Treaba asta cu popularitatea a mers puțin mai greu. La început mergând spre facultate am scris destule mesaje, inventate, sau nu, pentru că cei care urmau să intre pe pagină să vadă că cineva trimite mesaj și că este activitate. După, am investit și ceva bani în reclame și uite așa am ajuns aici, chiar dacă nu îmi imaginam că o să prindă chiar atât de bine.

Ce reprezintă pentru tine UT Iași Crush?

UT Iași Crush pot spune că, dacă aș exagera puțin, este un animăluț de companie pe care îl crești din primele zile de viață și te atașezi de el din ce în ce mai mult pe zi ce trece și de care nu te poți despărți.

Dacă vreau să postez un mesaj anonim cum trebuie să procedez?

Dacă vrei să postezi un mesaj, este foarte simplu: trimiți un mesaj pe pagină, iar noi ți-l postăm, sub anonimat. Simplu, nu?

Care este „portretul robot” al persoanelor care trimit mesaje anonime?

Cred că toate persoanele care trimit mesaj pe UT Iași Crush, sunt oameni care ori nu au curajul necesar să-i spună crush-ului atunci când are oportunitatea, ceea ce simte, ori nu au ocazia, mulți se văd în trecere, ori pur și simplu din amuzament, să vadă dacă chiar acea persoană reacționează, sau … nu știu, sunt o gramadă de tipuri de oameni, fiecare interesanți în modul lor.

Care a fost cel mai neașteptat mesaj pe care l-ai primit până acum?

Nu cred că aș putea să-ți spun dacă există un mesaj neașteptat primit până acum. Poate doar mesajele unor prieteni, cunoștințe pe care îi știam „cuplați” și mesajele lor nu erau pentru partenerul/partenera lor 🙂 .

Ce crezi că va urma după fenomenul UT Iași Crush?

După UT Iași Crush nu știu ce va urma, dar vreau să cred că acest fenomen va ține cât mai mult. Vrem să facem oameni fericiți, să dansăm la nunțile celor care s-au cuplat datorită nouă 🙂 .

Cine este în spatele UT Iași Crush? De ce identitatea este păstrată secretă?

Această întrebare am primit-o de multe ori. În spatele UT Iași Crush este un student, care mai are puțin și termină facultatea. Să mă laud? Înalt, ochi albaștri, corp „atletic”? 🙂 Nu nu, glumesc, nu am corp atletic (așa am văzut că se „poartă” prin mesaje). Tot ce pot spune este că am, încă, 24 de anișori și nu îmi doresc să fiu cunoscut. Cred că dacă lumea ar ști cine sunt s-ar pierde din farmecul paginii. Iar tot în spatele acestei pagini mai este și o fată, dar tot ca răspuns al multor întrebări, nu, nu este crush-ul meu (iar tot pentru cei care întreabă, este „luată” 🙂 ), dar suntem prieteni și ne ințelegem foarte bine.

Am auzit că pagina UT Iași Crush pregătește surprize din toamnă. Despre ce este vorba?

Surprizele sunt surprize, nu vrem să dăm „spoilere”. Tot ce putem spune este că o să ne distrăm împreună și în anul universitar ce vine.

Un mesaj pentru urmăritorii paginii UT Iași Crush?

Dragi tovarăși, nu nu, încă nu am ajuns iar acolo 🙂 . Dragi urmăritori (și urmăriți), vreau doar să aveți răbdare cu noi, facem tot ce putem ca mesajele voastre să fie postate, atât cât ne permite timpul, și noi (cei 2 admini), suntem studenți, ne împărțim timpul liber pentru voi.

Acestea fiind spuse, spor la crush-uit! 🙂

de Alexandra Stalinescu


Citește și:

Cea mai nouă metodă de agățat printre studenți!

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *