Cum arată educația viitorului?! Ce materii vor dispărea?!


Școala românească – nepregătită pentru meseriile viitorului

Deși s-au făcut schimbări în sistemul de învățământ, în ultimii ani, ele nu sunt atât de importante încât să poată pregăti generația de astăzi pentru joburile viitorului. Copiii încă învață pe de rost pentru a fi ascultați, programa este încă încărcată și lipsită de o viziune clară , elevii învață inutil anumite materii în loc să studieze ceea ce e necesar, încă mai există profesori care predau prin dictare, evaluarea (teste naționale și bacalaureat) este de slabă calitate.

Citeam un articol despre o tipă, cercetător român care studiase în afara țării, că este complet diferită abordarea în universitatea la care a studiat. În loc să li se dea de învățat pe de rost diverse, profesorul prefera să le dea o problemă , o situație la care studenții să vină cu rezolvarea. Să caute informații, să cerceteze, să se zbată, să-și pună mintea la contribuție, să lucreze singuri sau în echipe pentru a găsi cea mai bună soluție. Îi învăța de fapt cum să caute informația corectă și cum s-o aplice eficient pentru a veni cu soluții la problemele cu care se confruntă. Cam așa arată educația viitorului.

Elon Musk și școala viitorului

Excentricul miliardar Elon Musk, din spatele Tesla și SpaceX, a fondat o şcoală, în 2014, special pentru copiii săi. Nemulțumit de sistemul educațional al SUA, a gândit un sistem de învățământ avangardist. Musk dorește să revoluționeze sistemul clasic de învățământ axându-se pe anticiparea meserilor care se vor cere în viitor și pregătind de pe acum tinerii pentru ele.


Școala Ad Astra (trad. din latina – ”spre stele” / ”până la stele”) are sediul lângă una dintre companiile sale, SpaceX, în California. Este o școală exclusivistă care a ajuns la un număr de doar 40 de elevi, în momentul de față, dintre care fac parte copiii miliardarului și alți câțiva elevi aleși în funcție de performațele lor intelectuale.

Cum arată educația viitorului în concepția miliardarului Elan Musk? Cu ce este diferită școala Ad Astra de școlile tradiționale?

Școala înfiinţată de miliardar a înlăturat criteriul de grupare pe vârste al elevilor. El consideră că separarea copiilor în funcţie de vârstă nu are sens pentru educaţie, deoarece elevii au interese şi abilităţi diferite, care sunt independente de vârsta pe care o au. Elevii, între 7 şi 14 ani (este intervalul de vârstă al elevilor care participă la această școală) sunt învăţaţi să lucreze în echipă.

Sistemul de educație se bazează exclusiv pe modalitatea de a-i învăța pe elevi cum să rezolve problemele, cum să găsească singuri soluții pe baza a ceea ce ei caută, studiază, cercetează, experimentează.

Musk susține că nu trebuie să-şi “încurajeze copiii să se joace”, fiindcă educaţia prin jocuri este ceva natural pentru ei.

Nu se oferă calificative pentru elevi, ci se încurajează descoperirea aptitudinilor pe are le au. “În loc să tratezi şcoala ca pe o linie de asamblare, cred că are mai mult sens să te ocupi de educaţie, pentru a te potrivi cu abilităţile tale şi cu aptitudinile elevilor”, a explicat Musk. 

Ce materii se studiază la Ad Astra și la ce a renunțat Elon Musk considerându-le inutile?

Elevii studiază Inteligenţa Artificială (AI), ştiinţe aplicate, programare şi proiectare în mai multe domenii, în principal crearea de roboţi.

A eliminat din programa clasică orele de sport, limbile străine și muzica. Miliardarul nu mai consideră necesară predarea limbilor străine în școli având în vedere că avem deja software de traducere în timp real.

“Filozofia şcolii este experimentală, nu se bazează pe un curriculum. Musk a decis că vrea să-şi educe copiii şi un mic grup de copii în acest fel. E ceva ce a dezvoltat, este ideea lui, nu-i o şcoală tradiţională”, a declarat pentru BBC Christina Simon , autoarea cărţii “Beyond the Catalog: A Connoisseur’s Guide to Private Elementary Schools in Los Angeles”.

Ce crede Elon Musk despre universități ?

“Cred că facultatea este un loc în care te distrezi şi arăţi că îţi poţi face temele, nu unul unde înveţi”. Acesta consideră că este absurd ca firmele să angajeze personal în funcţie de gradul academic, astfel că nu este obligatoriu să ai o diplomă universitară ca să lucrezi la Tesla, SpaceX sau la oricare dintre companiile din grupul lui Musk. El spune că se poate învăţa orice materie online şi gratuit şi a dat exemplul mai multor miliardari care au renunţat la facultate. Printre ei: Bill Gates, Mark Zuckerberg şi Steve Jobs.

Sursă: entrepreneur.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *