Postul intermitent, cunoscut și sub numele de fasting, este o cură de slăbire la mare modă acum. Presupune o alternanță între perioade de post și mâncare după un program bine stabilit, având ca rezultat nu doar pierderea kilogramelor, ci și un corp mult mai sănătos.
Ce este postul intermitent?
Majoritatea curelor de slăbire pun accent pe ceea ce mănânci și pe cât trebuie să mănânci. Postul intermitent este despre când trebuie să mănânci. Trebuie să postești un anumit număr de ore în fiecare zi pentru a pierde în greutate. Unde mai pui că specialiștii susțin că această metodă este printre cele mai sănătoase cure de slăbire, ajută organismul să se vindece în cazul mai multor probleme de sănătate.
Nutriționistul Christie Williams, de la universitatea Johns Hopkins, spune că acum 50 de ani era mult mai ușor să duci o viață sănătoasă care să presupună pauze alimentare zilnice. „Nu existau computere, iar emisiunile TV erau oprite la ora 23:00. Oamenii încetau să mai mănânce până la ore târzii în noapte pentru că se duceau la somn. Porțiile erau mult mai mici, iar oamenii petreceau mult mai mult timp în aer liber și făceau mai multă mișcare.
Astăzi, televizorul, internetul și alte activități de divertisment sunt disponibile 24/7. Rămânem trezi până la ore târzii în noapte pentru a surprinde emisiunile noastre preferate, a juca jocuri sau a discuta pe rețelele de socializare. Suntem foarte statici și, în plus, mâncăm pe tot parcursul zilei, dar mai ales noaptea.
Caloriile suplimentare și mai puțină activitate pot însemna un risc mai mare de obezitate, diabet de tip 2, boli de inimă și alte boli. Studiile științifice arată că postul intermitent poate ajuta la remedierea acestor boli.”
Cum funcționează postul intermitent?
Nu există doar un singur mod de a face post intermitent. Acesastă dietă poate fi adaptată în funcție de fiecare în parte, de obiceiurile și programul fiecăruia. În schimb, orice variantă ai alege, toate se bazează pe alegerea unor perioade regulate de timp pentru a mânca și a posti. De exemplu, ai putea încerca să mănânci numai într-o perioadă de opt ore în fiecare zi și să postești în restul de 16 ore. Poți alege să mănânci o singură masă pe zi, două zile pe săptămână sau chiar să mănânci normal 6 zile și a 7 să faci post.
Mark Mattson, profesor-doctor în neurologie la Universitatea de medicină John Hopkins, a studiat cum funcționează postul intermitent timp de 25 de ani. Acesta susține că organismul nostru este capabil să reziste fără hrană și zile întregi. El mai spune că, după câteva ore fără hrană, corpul își epuizează depozitele de zahăr și începe să ardă grăsimi. El se referă la aceasta ca la un proces de schimb metabolic.
„Postul intermitent contrastează cu tiparul alimentar normal al majorității americanilor, care mănâncă pe tot parcursul timpului cât sunt trezi”, spune Mattson. „Dacă cineva mănâncă trei mese pe zi, plus gustări și nu face mișcare, atunci, de fiecare dată când mănâncă, folosește acele calorii și nu își arde rezervele de grăsimi.”

Postul intermitent funcționează prin prelungirea perioadei în care corpul dumneavoastră a ars caloriile consumate în timpul ultimei mese și începe să ardă din grăsimi.
Programe de post intermitent
Cel mai bine este ca, înainte de a începe orice cură de slăbire, să mergeți la medicul specialist și să vă consultați cu el dacă se potrivește cu istoricul dumneavoastră medical. Odată ce obțineți aprobarea lui, practicarea postului este simplă.
- Puteți alege o abordare prin care se restricționează consumul alimentelor la o perioadă de șase până la opt ore în fiecare zi. De exemplu, poți alege să încerci tipul de post 16/8: să mănânci opt ore și să postești 16. Nutriționistul Williams este pentru acest regim zilnic, spunând că majorității oamenilor le este mai ușor să-l țină pe termen lung.
- Tipul de post 5:2 presupune să mănânci regulat cinci zile pe săptămână, iar în celelalte două să ai doar o masă cu 500-600 de calorii. Ca exemplu, ai putea alege să mănânci normal în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilelor de luni și joi, care ar fi zilele tale de o singură masă.
- Tipul de post 6:1 presupune să mănânci 6 zile pe săptămână și una nu. Este ceva mai greu de ținut pentru că nu mulți oameni pot rezista o zi întreagă fără să mănânce nimic. Unii nutriționiști recomandă și această variantă, în timp ce alții nu recomandă acest ultim tip de post argumentând că perioadele mai lungi fără hrană, precum perioadele de post de 24, 36, 48 și 72 de ore, nu sunt neapărat mai bune și pot fi periculoase. A merge prea mult fără a mânca s-ar putea să vă încurajeze corpul să înceapă să depoziteze mai multe grăsimi ca răspuns la foamete.
Cercetările lui Mattson arată că perioada de adaptare a corpului la noua dietă poate dura de la două până la patru săptămâni. S-ar putea să te simți flămând sau nervos până te obișnuiești cu noua rutină, dar dacă reușești să treci de perioada de adaptare, vei avea mari șanse să rămâi pe termen lung cu acest program, observând că și starea de sănătate este mult îmbunătățită.
Ce pot mânca în timpul postului intermitent?
În orele de post, chiar dacă nu consumi mâncare, sunt permise apa și băuturile cu zero calorii, cum ar fi cafeaua neagră (fără zahăr sau lapte) și ceaiul. În timpul orelor de mâncare, „a mânca normal” nu înseamnă a mânca orice, înseamnă a mânca sănătos și cumpătat. Este puțin probabil să slăbești sau să devii mai sănătos dacă te hranești cu alimente cu un conținut ridicat de calorii, junk food, cartofi prajiți sau dulciuri.
Poate cea mai mare satisfacție a postului intermitent este că permite consumarea cu plăcere a unei game variate de alimente. Oamenii pot mânca cu plăcere alimente bune și hrănitoare, pot sta la masă cu toți ceilalți, fiind conștienți că a împărtăși experiența mesei adaugă satisfacție și susține o bună sănătate.
Nutriționistul Christie Williams, la fel ca mulți alți specialiști în domeniu, consideră că cea mai indicată dietă, indiferent dacă practici postul intermitent sau nu, este dieta mediteraneană. Cu greu poți greși atunci când alegi carbohidrați complexi, nerafinați, cum ar fi cerealele integrale, verdeață cu frunze, grăsimi sănătoase și proteine slabe.
Ce beneficii aduce postul intermitent organismului?
Mattson arată în studiile lui că postul intermitent face mai mult decât să ardă grăsimile: „Acest proces de schimb metabolic implică schimbări inclusiv la nivel de creier și întreg corpul”. În studiul publicat în New England Journal of Medicine a dezvăluit date despre o serie de beneficii pentru sănătate asociate acestei practici. Acestea includ o viață mai lungă, un corp mai svelt și o minte mai ascuțită.
„În timpul postului intermitent se întâmplă multe lucruri care pot proteja organele împotriva bolilor cronice precum diabetul de tip 2, bolile de inimă, tulburările neurodegenerative legate de vârstă, chiar și bolile inflamatorii intestinale și multe tipuri de cancer”, spune prof. dr. Mark Mattson.
Iată câteva beneficii pe care cercetările le-au dezvăluit până acum:
- Gândirea și memoria. Studiile au descoperit că postul intermitent crește memoria de lucru la animale și memoria verbală la oamenii adulți.
- Sanatatea inimii. Postul intermitent a îmbunătățit tensiunea arterială și ritmul cardiac în repaus, precum și alte măsurători legate de inimă.
- Performanța fizică. Bărbații tinerii care au postit cate 16 ore pe zi au pierdut din grăsime în timp ce și-au păstrat masa musculară. Șoarecii care au fost hrăniți în zile alternative au prezentat o rezistență mai bună la alergare.
- Diabet și obezitate. În studiile efectuate pe animale, postul intermitent a împiedicat obezitatea. În șase studii scurte, oamenii obezi adulți au slăbit datorită postului intermitent.
- Sănătatea țesuturilor. La animale, postul intermitent a redus leziunile tisulare în operație și a îmbunătățit rezultatele.
Cât de sigur este postul intermitent?
Oamenii pot apela la dieta postului intermitent din diferite motive. Cel mai frecvent este pentru pierderea în greutate. Există și recomandări medicale în diferite ameliorarea diverselor afecțiuni, cum ar fi: sindromul intestinului iritabil, colesterolul ridicat sau artrita. Dar postul intermitent nu este pentru toată lumea.
Cine ar trebui să evite postul intermitent:
- Copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
- Femeile gravide sau care alăptează.
- Persoanele cu diabet zaharat sau probleme de zahăr din sânge.
- Cei cu antecedente de tulburări alimentare.
În schimb, persoanele care pot face fasting în siguranță, pot continua regimul la nesfârșit. Poate fi o schimbare a stilului de viață, una cu beneficii.
Rețineți că postul intermitent poate avea efecte diferite asupra diferitelor persoane. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă începeți să vă confruntați cu anxietate neobișnuită, dureri de cap, greață sau alte simptome după ce începeți postul intermitent!
Sursa: hopkinsmedicine.org