Corina Grigoraș e actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Pentru unii e suficient această descriere, dar, pentru cei ca mine, curiozitatea abia acum începe. Am invitat-o pe Corina la o cafea pentru a o cunoaște mai bine. Când vine vorba despre actori, am o mare curiozitate. Poate pentru că interpretează atâtea roluri încât eu vreau să-l văd pe cel original, pe cel propriu, din viața de zi cu zi, atunci când cortina este trasă.
La ce visai atunci când ai decis că vrei să devii actriță? Cum îți vedeai cariera? Așteptările ți-au fost înșelate sau ți s-au îndeplinit?
Am visat să am chiar ceea ce am acum: să fac parte din echipa frumoasă a unui teatru și să joc. Și nu încerc să par modestă, chiar asta îmi doream. Îmi place mult scena. Evident că îmi doresc să evoluez în carieră, mi-ar placea să fac și film sau să particip la diverse workshopuri.
Care este rolul la care visezi?
Nu visez la un rol anume. Visez la mai multe. (haha) Sunt multe personaje feminine interesante în dramaturgie și sper să se mai „nască” și altele. Aș vrea un rol care să mă scoată din zona de confort, să mă facă să scormonesc adânc în sufletul meu, să mă macine (Ah, Corina, ai grijă ce-ți dorești!), să mă provoace.
Care este rolul care ți-a plăcut cel mai mult să-l joci?
Îmi plac mai toate rolurile mele, dar dacă ar fi să aleg unul dintre ele, atunci să fie Baba spurcată la gură din piesa „O…ladă”, în regia lui Alexandru Dabija. E un rol de compoziție și mi-e tare drag.
Povestește-mi un moment din cariera ta care te-a făcut să te simți extraordinar.
Cred că momentul de început al carierei mele, m-a făcut să mă simt extraordinar: telefonul primit de la domnul director al Teatrului Tineretului, Liviu Timus, prin care mă anunța că am luat concursul și îmi ura bun venit în echipa TT.
Dar unul care te-a dezgustat, te-a supărat foarte tare?
Ca să nu dau un răspuns politicos și atât, am să mă abțin din a răspunde la această întrebare. În cariera fiecăruia cred că apar și momente de supărare, dezamăgire, nemulțumire, dar prefer să le uit cât mai repede și să mă concentrez pe momentele frumoase.
Uneori mă stresez, mă supăr, alteori nu dorm destul; deși încerc să am o dietă echilibrată, uneori sar calul, fumez, îmi place vinul și poate că nu fac atâta mișcare cât ar trebui.
Cum este să trăiești alt rol, altă viață, de fiecare dată când intri în pilea unui alt personaj?
Nu voi ști niciodată să răspund la întrebarea asta. Doar să inventez ceva. Nu știu, e un sentiment frumos, sunt multe emoții implicate, e adrenalină, multă energie, consum fizic și psihic, concentrare. Și la finalul spectacolului, nu știu cum se face că rămai mereu pe un plus de energie, un preaplin.
Frumos este și la repetiții când începi ușor usor să descoperi personajul, să se contureze, să ți se clarifice cine ești și de ce ești așa.
Sunt ceva filme și seriale românești apărute sau în lucru. Cât de prezenți sunt actorii din provincie în ele? Mi se pare că sunt cam puțini. De ce?
Am observat că au mai început să joace și actori din provincie în seriale în ultima vreme. (Recent i-am văzut pe Teo Corban și pe Ticu Pușcașu, actori ai Naționalului din Iași.) Nu știu exact care e motivul, cu siguranță sunt mai mulți factori: pentru un actor din provincie e mai greu să se deplaseze la București doar ca să dea o probă, în plus în București sunt enorm de mulți actori, așa că nu știu dacă firmele de casting sunt real interesate de actorii din provincie. Mai ține și de șansă…
Oricum părerea mea e că sistemul nostru de castinguri e defectuos. În alte țări, ai un agent care te reprezintă, la noi cine te reprezintă? Firmele de casting au o bază de date imensă, dar lucrează tot cu aceiași 20-30 de actori. Un agent ar ști mai bine pe ce roluri ești potrivit, ar ști la ce probe să te trimită, pe când o firma de casting care nu te cunoaște, te cheamă eventual pe vârstă. Dar poate tu nu-ți arăți vârsta. De fapt asta e o discuție foarte lungă și sunt convinsă că unii nici nu mi-ar da dreptate. Cineva ne certa la un moment dat că nu suntem profesioniști, că nu ne facem show-reel. Dar eu din ce să-mi fac show-reel dacă nu am făcut niciodată film?
Sunt un adevărat cinefil, ador să mă uit la filme, indiferent de țara în care sunt produse. Recunosc că unele filme românești, premiate sau nu în afară, nu îmi plac. Și sunt câteva la număr. Mi se pare ba că lungesc prea tare și inutil intriga, ba că sunt statice, că scenariul e prost sau că actorii nu sunt bine aleși. Am senzația uneori că este exact ca în povestea ”Hainele cele noi ale împăratului”: că numai proștii nu văd cât de bune sunt aceste filme … Părerea voastră, a actorilor, care este? Vouă vă plac?