Toată atenția din universul beletristic românesc este îndreptată în ultima perioadă înspre retragerea de pe piață a cărții lui George Burcea și lansarea cărții lui Codin Maticiuc, cu Nuțu Cămătaru personaj principal.
Toată presa a vuit când editura Hyperliteratura a decis retragerea de pe piață a cărții actorului George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan. Motivul a fost legat de atitudinea misogină pe care actorul a avut-o pe Instagram față de cei care l-au contrazis. Deși și-a cerut scuze public pentru cuvintele jignitoare la adresa femeilor, editura a rămas fermă în decizia sa de a retrage cartea de la raft.
La câteva zile după nebunia cu Burcea, intră Codin Maticiuc pe primele pagini, care uimește lumea cu vânzările record la noua sa carte. În doar 48 de ore cartea a fost sold-out.
S-au vândut 15.000 de exemplare și a obținut un profit de 150.000 de euro în doar 2 zile. Cartea s-a vândut cu 50 de lei bucata.
Nuțu Cămătaru, personaj principal
Codin Maticiuc a lansat pe 24 noiembrie o carte dedicată interlopului Nuțu Cămătaru, liderul clanului Cămătaru. Cartea, intitulată „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru” a avut un succes fabulos, vânzându-se toate cele 15.000 de exemplare în primele 2 zile.
Codin Maticiuc susține că cealalta carte a sa, care a fost considerată un bestseller, s-a vândut în 14.000 de exemplare în primul an, iar aceasta în doua zile.
De ce e cartea lui Nuțu Cămătaru atât de căutată?
Maticiuc spune că a primit acceptul lui Nuțu Cămătaru și a stat în preajma lui timp de 5 ani înainte de a scrie aceasta carte. A stat pe lângă el pe la nunți, petreceri. L-a însoțit atunci când a fost să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie. L-a vizitat chiar și pe Nuțu Cămătaru când era la închisoare la Jilava, la Ploiești sau Găești.
”5 ani de zile. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotriva anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani de zile în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina ca există, narate cu lux de amănunte de leaderul clanului Cămătaru”, a scris Codin Maticiuc pe pagina lui de Facebook.
Cartea lui Nuțu Cămătaru, cine vrea să o cumpere, cum mai poate face lumea rost de ea dacă e deja sold-out?
Codin a declarat că tirajul 2 a intrat deja la print. De aceasta dată vor scoate 30.000 de exemplare. Maticiuc recomandă ca, cine este interesat să cumpere cartea, să dea precomandă cât mai repede, pentru a fi sigur că o va primi. Altfel s-ar putea să nu ajungă nici cele 30.000 de bucăți.
Pentru cei care doresc să o aibă cât mai repede, există varianta OLX. Deja se găsesțe la prețuri începând de la 60 lei și până la 200 lei bucata.
Citește și: